Concurs internațional la Huși: “Cu poluarea nu-i de joacă!”

Aflată în acest an la cea de-a VIII-a ediție, competiția a adunat la start peste 700 de copii și numeroși profesori, atât din țară, cât și din străinătate. Cei mai buni 300 de concurenți au fost recompensați. “Trebuie să-i felicităm pe toți copiii, indiferent de premiul pe care l-au luat, scopul principal al concursului fiind dezvoltarea creativității și a spiritului de fair-play”, a declarat profesoara Mihaela Mik, de la Clubul Copiilor Huși, coordonatoarea proiectului.

Sala mare a Primăriei municipiului Huși a fost plină de copii, părinți și profesori, printre care și Monica Mustățea, inspector școlar educativ. Motivul: cei 300 de câștigători ai concursului internațional “Cu poluarea nu-i de joacă!”, organizat de profesoara Mihaela Mik, de la Clubul Copiilor din localitate, și-au primit premiile.

“Ne bucurăm să-i avem alături pe câștigătorii din Brăila. Ceilalți copii din țară și din străinătate își vor primi premiile prin poștă”, a declarat, în deschidere, profesoara Mihaela Mik.

După un scurt moment artistic, s-a desfășurat premierea propriu-zisă, pe secțiuni și categorii de vârstă. Mai hotărâți sau mai timizi, câștigătorii au urcat pe scenă pentru a-și primi diplomele, cupele, pixurile, dulciurile și florile. Cei care nu au putut ajunge la eveniment au fost înlocuiți de părinți sau profesori.

“Trebuie să-i felicităm pe toți copiii, indiferent de premiul pe care l-au luat, scopul principal al concursului fiind dezvoltarea creativității și a spiritului de fair-play”, a mai spus Mihaela Mik.

Toate lucrările premiate au fost expuse în holul primăriei. De asemenea, pe scenă au fost amplasate două panouri cu fotografiile lucrărilor realizate de copiii din străinătate.

Despre concurs

Concursul și simpozionul internațional “Cu poluarea nu-i de joacă!” s-a aflat, în acest an, la cea de-a VIII-a ediție, fiind organizat de Clubul Copiilor Huși, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui. S-a adresat tuturor elevilor și preșcolarilor din țară și din străinătate. Au colaborat Clubul Copiilor Huși, Școala Gimnazială Lunca Banului, Grădinița Broscoșești, Școala Gimnazială Pădureni, Școala Profesională Specială “Sf. Ecaterina”, Școala Gimnazială “Anastasie Panu”, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” și Biblioteca Municipală “Mihai Ralea”, toate din Huși.

“La această ediție au participat 743 de copii și elevi, 326 de cadre didactice din 34 de județe și 45 de elevi și 14 profesori de la 11 școli din străinătate – Polonia, Turcia, Georgia, Spania și Grecia. Se urmărește realizarea unei culegeri de materiale și mijloace didactice pentru palatele și cluburile elevilor, dar nu numai”, a subliniat Mihaela Mik.

Secțiunile concursului au fost: “O comoară din nimicuri” – jucării confecționate din materiale reciclabile sau din natură; “Un Pământ mai curat pentru viitorul omenirii” – colaje cu materiale reciclabile și colaje cu materiale din natură; “Ce ne costă poluarea mediului?” – simpozion pentru elevi; „Ne jucăm, învățăm” – simpozion pentru cadrele didactice.

“Copiii au fost extrem de încântați de acest concurs și au lucrat cu drag toate obiectele. Chiar dacă la început li se părea greu ceea ce aveau de realizat, pe parcurs, după ce lucrările începeau să capete contur, deveneau din ce în ce mai interesați. Mulțumesc tuturor participanților și colaboratorilor și, nu în ultimul rând, le mulțumesc sponsorilor care au fost alături de noi de la început și până la sfârșit”, a menționat profesoara Mihaela Mik.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × three =