Răsfoind presa de altădată (59): Două “făbrici” vasluiene

Pregătiri pentru recoltat păioasele la SMT Negrești (1967)

Dacă Fabrica de confecții a fost dată în folosință în aprilie 1967, la cea de mobilă lucrările de finisare și de montare a utilajelor trenaseră nepermis. Uneori, ziariștii ieșeni descindeau pe acest șantier, ultima dată în ziua de 8 iunie 1967. Atunci, I. Banu scrisese ceva mai de bine despre importanta unitate, intitulându-și materialul „Pe șantierele din orașul Vaslui. Lucrări în avans la Fabrica de mobilă”. Lăudăros din fire, ziaristul ieșean credea că lucrurile s-au îndreptat numai și numai datorită intervenției sale anterioare, în care criticase aspru stadiul lucrărilor.

Încă din anul 1965, în Vaslui începuse ridicarea a două obiective industriale de maximă importanță care ar fi scos prăfuitul oraș moldav la lumina zilei: fabricile de confecții și de mobilă. Un alt mare beneficiu ar fi fost ocuparea forței de muncă, destulă în acele timpuri, dar, după cum se va dovedi ulterior, insuficientă pentru anvergura celor două întreprinderi. Soluția acoperirii cererii de muncitori a reprezentat-o migrarea la oraș a tinerilor din mediul rural, care au lăsat bucuroși nerentabila sapă în beneficiul salariilor lunare, bunicele.

De exemplu, salariul minim pe economie al anului 1967 era de 550 de lei, cu frumoasa perspectivă de 700 de lei în 1968. La ceapeuri, cu chiu cu vai se ajunsese la 5 lei ziua de muncă, dar numai în câteva unități considerate „fruntașe”!

Dacă Fabrica de confecții a fost dată în folosință în aprilie 1967, la cea de mobilă lucrările de finisare și de montare a utilajelor trenaseră nepermis. Uneori, ziariștii ieșeni descindeau pe acest șantier, ultima dată în ziua de 8 iunie 1967. Atunci, I. Banu scrisese ceva mai de bine despre importanta unitate, intitulându-și materialul „Pe șantierele din orașul Vaslui. Lucrări în avans la Fabrica de mobilă”. Lăudăros din fire, ziaristul ieșean credea că lucrurile s-au îndreptat numai și numai datorită intervenției sale anterioare, în care criticase aspru stadiul lucrărilor. Astfel, zicea el, s-au depășit toate planurile în așa hal, de preconizase că fabrica va fi dată în folosință „chiar și cu o lună mai devreme”, fără să precizeze când. Multe informații le primise de la cel mai autorizat personaj de pe șantier, inginerul Mircea Sorohan.

Livada „După Deal” de la CAP Dumești, Negrești (1967)

Mâța trasă de coadă

Da, I. Banu constatase și acest „neajuns” în domeniul „construcțiilor de locuințe”, unde „constructorii de la lotul de locuințe al Șantierului nr. 23 Vaslui aparținînd Grupului II Bîrlad”, erau taaaare în urmă, cam cu nerealizări de vreo „2 milioane de lei”. Restanțele se înregistraseră la blocurile „B1, C1, C3, A1”.

Mai-marii șantierului au găsit și scuzele, și anume „schimbarea soluției la blocul C1, lipsa spațiului de cazare pentru muncitori, dar și eliberarea cu întîrziere a amplasamentelor ce a căzut în sarcina Sfatului popular al orașului Vaslui”. Întârzierile mai fuseseră puse și pe seama „absențelor nemotivate ale muncitorilor”.

Ceaușescu se implică

Probabil, după o analiză „la rece” făcută în cadrul Biroului Politic, șeful și apropiații săi s-au gândit la o soluție cu care ar fi venit în ajutorul părților implicate în „Războiul de 6 zile”, care a opus Israelul țărilor arabe din imediata apropiere: Republica Arabă Unită (Egipt și Siria) și Iordania.

După consultările cu responsabilii Externelor României, a fost emis un „Apel al Guvernului Republicii Socialiste România pentru încetarea ostilităților în Orientul Apropiat”. Spre lauda și gloria veșnică a diplomației noastre din acele timpuri, România nu a rupt relațiile nici cu Israelul și nici cu statele arabe. Mai mult, s-a cerut ambasadorilor țărilor implicate în conflict să „înceteze imediat ostilitățile”, ceea ce s-a și întâmplat după ce arabii o luaseră bine pe coajă, dar, cum n-o luaseră destul, a mai fost nevoie de o „rundă” și în anul 1973.

Hușul, complet luminat

Electrificarea integrală a raionului din intertitlu a prilejuit o amplă manifestare propagandistică deoarece se știe că în „epoca de aur” orice fâs timid se transforma într-o strașnică bășină, de bubuiau atât urechile tovilor activiști de partid și de stat, cât și cele ale celor mulți și tăcuți de frica ADEVĂRATEI Securități, nu a celei invocat demagogic mai deunăzi, la un „meeting” de anvergură.

Corespondentul fără nume și prenume informase extaziații cetitori ai gazetei ieșene de acest răsunător succes: „Ieri, la amiază, în satul Bobești, comuna Stroești, în prezența a numeroși localnici și invitați, a avut loc festivitatea racordării la sistemul energetic național a ultimului sat din raionul Huși”. Oficialii, numai de rang înalt: „Adam Leica, vicepreședinte al Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Iași; Vasile Manolache, prim-secretar al Comitetului raional de partid Huși; Ion Baltă, președintele Comitetului executiv al Sfatului popular raional Huși; Vlad Vasiliu, directorul IRE”. Au urmat bombastice discursuri formate din obișnuitele lozinci, la cotele zilei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

17 + 11 =