Dezbateri la Casa Corpului Didactic Vaslui: Național, european și universal în era digitală

Corelativ, suntem europeni prin cetățenia simbolică, prin apartenența la structurile politice și militare europene, prin promovarea unui set de valori cristalizat de secole pe vechiul continent, iar vocația noastră universală nu mai trebuie dovedită, este suficient să ne reamintim contribuția românească la spiritul universal prin geniile umanist-renascentiste din trecut și ale epocilor moderne, meritele pionieratului în aviație (Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă), în medicină, în științe ș.a. Ca să nu mai vorbim de prezența românilor pe mai toate continentele planetei.

Inspectoratul școlar al județului Vaslui și instituția conexă, Casa Corpului Didactic, au inițiat la 5 iunie o dezbatere cu tema Național, european și universal în era digitală. Momentul n-a fost ales întâmplător: 5 iunie este prin tradiție Ziua învățătorului, iar mai nou și Ziua Mediului. Anonimatul în care a intrat de la un timp Ziua învățătorului este înduioșător și trist. Este greu de explicat această eclipsă totală, după festivismul zgomotos, deși factice, din epoca totalitară. Cu un termen generic (învățătorul) definim toată dăscălimea națională, detașamentul compact al educatorilor din învățământul preprimar, primar, gimnazial și liceal, adică formatorii generațiilor juvenile. Toți aceștia împing din greu carul educației naționale și tot ei întâmpină de peste 28 de ani dificultăți majore generate de subfinanțare, exodul tinerilor, spectrul politicianist, hățișul legislativ, lipsa de viziune și de coerență în decizii, rotativa amețitoare a miniștrilor educației, absența unui proiect de țară și implicit a unui ideal național. Tot cadrele didactice sunt acelea care înghit multitudinea de calificative depreciative la adresa școlii: criză, colaps, incompetență, corupție, clientelism politic, favorotism, nepotism, demagogie, ipocrizie, impostură.

Pe acest fond de neîncredere și defetism cronic, ideea unei dezbateri locale pe o temă generoasă și de stringentă actualitate merită a fi salutată. Paternitatea ei aparține profesorului Cristinel Popa, directorul Casei Corpului Didactic Vaslui. Fără a fi malițios, voi spune că invitați au fost mulți, dar au rămas puțini: s-au ivit indisponibilități de ultimă clipă și rândurile participanților efectivi s-au subțiat. Cei prezenți au suplinit bine carența numerică și s-au conformat unei sugestii fericite a organizatorilor: fără materiale scrise, fără referate ”împrumutate” tactic de pe internet, fără eseuri pompoase și prolixe menite să epateze. Să fie realmente o dezbatere, cu opinii pro și contra, cu polemici de idei, în care controversa să aibă miză și să nu fie doar un pretext de verbiaj steril. Deziderat atins în bună măsură.

Participanții (inspectori școlari, foști și actuali metodiști ai Casei Corpului Didactic, un director de liceu teoretic, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, un membru al Uniunii Scriitorilor, un publicist ș.a.) au căzut de acord că o discuție aplicată nu este posibilă fără definirea și asumarea conceptelor-cheie. Prin național trebuie să înțelegem specificul național, ideea națională. Asociem conceptului de național ideea de patrie, iar aceasta înseamnă o limbă națională, un teritoriu, o populație cu sentimentul apartenenței la un spațiu natal, o cultură materială și spirituală, granițe oficiale, steagul național, imnul. Este limpede că în național încorporăm istoria, tradițiile, folclorul, mitologia, legi și cutume, o filosofie de viață, ethos național. Sub raport psiho-moral, vorbim deopotrivă despre omenie, toleranță, seninătate, fericire, scepticism, umor, haz de necaz, râsu-plânsu etc. Asumăm o cultură gastronomică, un relief (”spațiul mioritic”), munții, dealurile, câmpiile, marea, pădurile, râurile – tot ceea ce ține de un tezaur geografic obiectiv, inclusiv bogățile subsolului ori aerul ozonat.

Corelativ, suntem europeni prin cetățenia simbolică, prin apartenența la structurile politice și militare europene, prin promovarea unui set de valori cristalizat de secole pe vechiul continent, iar vocația noastră universală nu mai trebuie dovedită, este suficient să ne reamintim contribuția românească la spiritul universal prin geniile umanist-renascentiste din trecut și ale epocilor moderne, meritele pionieratului în aviație (Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă), în medicină, în științe ș.a. Ca să nu mai vorbim de prezența românilor pe mai toate continentele planetei.

O notă specifică este desigur poziția noastră între Orient și Occident, iar acest determinism istoric a generat în timp supoziții, ipoteze, alegații și teorii dintre cele mai diverse. Am asumat o cultură bizantină (istorie, arhitectură), dar mulți cărturari din vechime și din epoca modernă au avut traiecte biografice și culturale ce reprezentau strălucit ambele spații, Orientul și Occidentul. Ne gândim la Nicolaus Olahus, la Stolnicul Constantin Cantacuzino, la Dimitrie Cantemir, orientalistul și concomitent membru prodigios al Academiei din Berlin, la Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Al.I. Odobescu, B.P. Hasdeu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, George Călinescu, Mircea Eliade ș.a., pe care nu-i putem judeca reducționist, ei trăind cu fața către europenism și universalitate, rămânând devotați spiritului național.

De unde venim? Încotro vrem să mergem?

Vorbitorii și-au dezvoltat argumentația în chip personal, după un tipar subiectiv, lansând interogații retorice, făcând conexiuni interdisciplinare, pledând pentru multiculturalism, pentru toleranță și globalizare lucidă, fără a anihila diferențele naționale. Unei întrebări legitime (De unde venim?) trebuie să-i corespundă reciproca (Încotro vrem să mergem?). Să nu uităm că secole la rând am fost o insulă de latinitate într-o mare slavă. Avem – cu o expresie sugestivă – o istorie răscoaptă. Vechimea noastră în istorie ne dă drepturi legitime în spațiul european și ar trebui să fim mândri de această apartenență. În același timp s-ar cuveni să învățăm din greșelile trecutului pentru a nu le repeta. În iureșul globalizării trebuie să ne păstrăm tot ce e al nostru și să găsim căile de armonizare cu ceilalți. Noi, românii, avem un suflet aparte și e bine să nu uităm această caracteristică națională (prof.dr. Laurențiu Chiriac).

Prof. Daniela Laic (directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională) a făcut considerații judicioase cu privire la invazia terminologiei englezești în limba română, distingând între efectele benefice (îmbogățirea lexicală) și cele perverse, ceea ce înseamnă alunecarea în snobism și cosmopolitism prin promovarea romglezei, un jargon afectat și ”fițos”, inutil și parazitar. Vorbitoarea a deplâns în context deficitul de lectură al elevilor, care simulează mai degrabă cititul cărților pe tabletă.

Prof. Daniel Hulubei (directorul Liceului Teoretic ”Emil Racoviță”) a apreciat, ca geograf, relieful României utilizând un argument clasic: avem de toate, și munte, și deal, și câmpie, și mare, important este cum păstrăm ce este al nostru? Ne-a reamintit că expresia ”mi-e dor” este specifică poporului nostru, că avem tradiții originale, că este importantă demnitatea națională și această demnitate ar fi de dorit să se manifeste mai pregnant la 100 de ani de la Marea Unire.

Cecilia Brânză (metodist în cadrul Casei Corpului Didactic) a subliniat importanța digitalizării în secolul al XXI-lea, realitate pe care a pus-o în oglindă cu o alta, aceea a manuscriselor pe care istoria ni le-a pus la dispoziție și de care trebuie să avem mare grijă, fiind opera unor înaintași iluștri.

Prof. Dumitru V. Apostolache (publicist și documentarist) și-a început alocuțiunea ex-abrupto, amintindu-ne că a doua limbă vorbită la Microsoft este româna, detaliu măgulitor pentru noi și demn să ne facă mai optimiști. O miză actuală este aceea să vorbim corect românește și să scriem la fel – ceea ce nu prea se întâmplă în viața reală. Trebuie să observăm că tastatura calculatoarelor de la noi nu deține și semnele diacritice, or acestea exprimă un specific al limbii noastre și s-ar fi cuvenit să fim mai pretențioși la achiziționarea computerelor. Vorbitorul s-a referit totodată la tricourile purtate de adolescenții noștri, mai toate inscripționate cu formule și sloganuri englezești. De ce n-am folosi și inscripții românești?…

Mihaela Lefter (inspector școlar) a elogiat tradițiile și obiceiurile românești conservate în sate, acolo unde s-a născut veșnicia, și a apreciat că exodul nostru european este un Ianus bifrons, având două fețe, una benefică și alta negativă. Depinde de noi toți să ne păstrăm copiii în aria națională. Vorbitoarea a deplâns dispariția meșterilor populari, a cioplitorilor în lemn, a artizanilor din mijlocul cărora s-a ridicat genialul Brâncuși. Unde sunt meșterii noștri olari? Nu mai cioplește nimeni lemnul, necum să sculpteze. Ar trebui promovat cu mai multă convingere portul național românesc.

Dezbaterea a evidențiat câteva adevăruri unanim știute, axiomatice, precum și o serie de aspecte mai puțin îmbucurătoare privind destinul nostru în viitor. Din păcate, nu avem pârghiile necesare pentru a contracara migrația românilor, poluarea mediului, defrișarea pădurilor ori fractura politică uriașă din societatea românească. Poate că semnalele de alarmă vor dezmetici odată și odată factorii de răspundere și de decizie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × one =