Răsfoind presa de altădată (60): Ca la nebuni!

Croitorul Mircea Antonescu, de la Fabrica de confecții Bârlad (1967)

Nistor i-a mai dezvăluit ziaristului o boacănă: „- În satul Dragalina, în centrul comunei, sînt: gară, SMT, GAS, spital, oficiu PTTR, magazin universal, cămin cultural, circumscripție sanitară, restaurant, moară…”. „- Ei, și, răspunse jurnalistul, e foarte bine pentru că înseamnă că cetățenii din Dragalina le au pe toate la îndemînă”. Iorgu Nistor dixit: „- Păi, să vezi că nu-i bine… Gara, GAS și oficiul PTTR se numesc Tutova; SMT, spitalul, circumscripția sanitară se numesc… Crivești! Cît despre școală, cămin cultural, cooperativa agricolă de producție se spune că sînt din Dragalina”. Oare așa fi-va și astăzi?!?

Lumea era în fierbere odată cu declanșarea conflictului armat în Orientul Mijlociu, dar, la acea oră, nu era singurul deoarece și în secesionista Biafra, bucățică ruptă din teritoriul național al Nigeriei, se pregătea un război în toată regula. Ambasada SUA din capitala Lagos ceruse imperios cetățenilor săi, aflați în provincia orientală declarată unilateral Republica Democrată Biafra, să-și facă băgăjelele și să plece urgent de acolo, pentru mai multă siguranță.

Prezidentul nigerian, generalul Gowon, închisese orice legătură cu răsculații din Est și decretase mobilizarea generală. Idem și adversarul său, Odumegwu Ojukwu. Ce vremuri triste în amărâta Africă…

Dileme cheferiste

Uneori, merituosul Eduard Solomon ot Bârlad scria și câte un material mai lung, nu neapărat pe teme sportive sau de actualitate din fabrica unde lucra, cea de rulmenți. În apariția „Flăcării Iașului” din 11 iunie 1967, sub titlul „Bălteni, Dragalina, Tutova sau… Crivești?”, realizase un izbutit pamflet, supranumit „Note”, în care vorbea despre eventualele dileme (ne-existențiale, de tip hamletian) ale călătorilor cu „trinul”. Mai precis, autorul se întrebase dacă aceia care au dat numele stațiilor de cale ferată nu au bolânzit, cumva. De exemplu, halta Dragalina se găsea, de fapt, în satul Bălteni, aparținător comunei, dar aflat la opt kilometri de… Dragalina, așa că cine nu știa repede o încurca, fiind nevoit, după aia, să străbată această distanță pe jos.

Noua Policlinică din Iași (1967)

Încurcătura Necuratului era că Dragalina avea gară, dar… se numea Tutova! Foarte interesant dialogul lui Solomon cu tov Iorgu Nistor, secretarul Comitetului executiv al Sfatului popular comunal Dragalina, raionul Bârlad: „- Dacă ești străin de locurile acestea și vrei să mergi la Dragalina și vezi o stație Tutova și o haltă Dragalina, unde te dai jos? – Firește că la Dragalina. De unde să știe călătorul străin că Tutova înseamnă Dragalina și că Dragalina înseamnă Bălteni?!?”.

Nistor i-a mai dezvăluit ziaristului o boacănă: „- În satul Dragalina, în centrul comunei, sînt: gară, SMT, GAS, spital, oficiu PTTR, magazin universal, cămin cultural, circumscripție sanitară, restaurant, moară…”. „- Ei, și, răspunse jurnalistul, e foarte bine pentru că înseamnă că cetățenii din Dragalina le au pe toate la îndemînă”. Iorgu Nistor dixit: „- Păi, să vezi că nu-i bine… Gara, GAS și oficiul PTTR se numesc Tutova; SMT, spitalul, circumscripția sanitară se numesc… Crivești! Cît despre școală, cămin cultural, cooperativa agricolă de producție se spune că sînt din Dragalina”. Oare așa fi-va și astăzi?!?

O știre de altă factură, dar având același autor, Eduard Solomon, mi-a reținut atenția: „După „15 ani s-au întîlnit în aula Liceului nr. 2 cei 30 de absolvenți ai promoției 1952. Întîlnirea (…) a prilejuit și o mică statistică: din cei 30 de absolvenți, 14 sînt ingineri, 14 medici și 2 profesori de educație fizică”.

Graba unuia – câștigul statului

Ajungerea unui oarecare la pușcărie însemna privare de libertate pentru el și câștig pentru stat, care, astfel, se procopsea cu două mâini de lucru ieftine, cu cheltuieli minime: un chirpic de mămăligă pe zi; un castron cu zoaie acră – la felul I; un terci din ingrediente necunoscute – la felul II. Desert? În pachetul primit de la mama sau de la nevasta pârnăiașului, dacă și-a făcut normele de lucru, iar dacă nu, nu.

La rubrica „Agenda” am găsit o chestie foarte interesantă, corespunzătoare temei date. Un anume Ion Nica, din comuna Bălășești, raionul Bujorul, venise la Bârlad cu oareșce treburi, dar, după cum se va vedea, nu s-a mai întors la domiciliu. Autorul informării scrisese că, pe lângă berea pe care o băuse la restaurantul „Moldova”, i se mai „lipise” de mână un cuțit. Ajuns la gară, a făcut oleacă de „treișpe-paișpe”, după care i-a venit „geniala” idee „de a-și însuși valiza unei călătoare din sala de așteptare. Văzându-se chivernisit, acum voia s-o șteargă cât mai repede, numai că „nu s-a mai putut”, după cum notase comentatorul. A urmat o judecată rapidă, care s-a lăsat cu „un an de închisoare corecțională”. Șugubățul transmițător al tărășeniei adăugase la sfârșit concluzia: „Acum, nu se mai grăbește”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twelve + nineteen =