Arhiva zilei: 18/06/2018

“Maladiile” informatice blochează activitatea cabinetelor și pun pacienții pe drumuri: Medicii s-au săturat să fie conțopiști!

“De multe ori, serviciile medicale contractate (rețete și trimiteri – n.r.) nu sunt validate pentru că validarea se face după un filtru de maximum 72 de ore, termen care, din cauza întreruperilor în sistem, este depășit. La eventualele controale, serviciile contractate care nu sunt validate se pot imputa medicilor”, spun medicii vasluieni.

Primarul Dumitru Boroș iese pe teren: Investițiile, verificate la sânge

Edilul șef al Bârladului inspectează personal lucrările de construcții la obiectivele de interes public. Prima oprire a fost la cele două sere.

Când vin și cum vor putea fi folosite? O nouă “specie” de vouchere – tichetele culturale!

Pe lângă tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele de creșă și voucherele de vacanță, vor apărea și tichetele culturale. Propunerea legislativă urmează să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Grădinițele, deschise și în vacanță: Unde-și duc părinții vasluieni copiii?

La nivelul ISJ Vaslui, s-a realizat deja planificarea activității grădinițelor cu program prelungit pe perioada vacanței de vară. În municipiul Vaslui, atât în luna iulie, cât și în august, vor fi funcționale câte șase grădinițe, prin rotație, la Bârlad – câte trei, iar la Huși – câte două.

Start proiectului cultural “100 de ani de Unire, 100 de ani de folclor muzical”: “Trandafir de la Moldova” și Marea Unire

Valerică Petraru și primarul Ioan Ciupilan

“Nu pot decât să vă felicit pentru activitatea pe care o desfășurați și în care încercați să țineți vii tradițiile populare. Nu este deloc ușor să ții o grupă de copii lângă tine ani la rând, să-i formezi, să-i educi și, în același timp, să reamintești tuturor celor care se uită la activitatea voastră că așa am fost noi, românii, din toate timpurile. Primăria va încerca să fie un partener al dumneavoastră în aceste patru spectacole. Vă asigur că veți avea tot sprijinul meu!”, a declarat primarul Ioan Ciupilan.

Răsfoind presa de altădată (63): La piață, ca la bâlci!

Asamblatoarea Tomai Pavlos, de la Fabrica de rulmenți din Bârlad (1967)

O situație asemănătoare găsise în periplul său „și la centrele de distribuire a cărnii nr. 25 și 44 ale organizației comerciale locale «Alimentara» (responsabili Mihai Damian și Vasile Gheorghiță)”. Nașpa „la unitatea nr 21 a AGEVACOOP”, unde „în locul gestionarei Tasia Moraru servea soțul său, care nu are nimic de-a face cu gestiunea”. Pe deasupra, omu’ ăsta „avea și o ținută necorespunzătoare și încasa cu suprapreț”, șfichiuise ziaristul.

Start la recoltare!

Vasluiul este unul dintre județele în care s-a dat deja startul campaniei de recoltat la orz, iar specialiștii Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) susțin că lucrările sunt în grafic. Până în prezent, au fost recoltate aproape 400 de hectare din totalul de 3.840, iar producția medie este de 3.500 de kg/ha. Va urma recoltatul la orzoaică, secară, grâu șamd.

Fermierii vasluieni, invitați în Uniunea Națională a Cooperativelor Agricole

Potrivit directorului Direcției pentru Agricultură a Județului (DAJ) Vaslui, Gigel Crudu, toate cooperativele, asociațiile, companiile și persoanele fizice care activează în domeniul “agricultură” se pot înscrie în Uniunea Națională a Cooperativelor Agricole de Producție Integrată (UNCAPI), înființată la inițiativa Cooperativei Agricole “Țara Mea” și a Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine “Miorița”, pentru a beneficia de un sistem integrat de producție și desfacere, reprezentare în fața instituțiilor statului, consiliere pentru accesarea fondurilor europene, cursuri de formare profesională și oportunități de desfacere în cele mai mari lanțuri de retail.

Apă rece pentru bârlădenii aflați la plimbare

De joi, 14 iunie, punctele de prim-ajutor și distribuție a apei instalate în Bârlad în special în zilele cu temperaturi infernale au început să funcționeze. Este vorba despre un cort anti-caniculă, montat de primărie pe platoul central din Piața „Victoriei” (lângă Biserica Domnească), unde persoanele aflate prin oraș pot bea un pahar cu apă rece de la dozator, și despre șapte farmacii în care localnicii pot beneficia de primul ajutor în caz de urgență: Sensiblu (pe platoul central, lângă Biserica Domnească), Ropharma (pe Republicii 200), Biosfarm 1 (pe Republicii 251, în zona Stadion), Biosfarm 2 (pe Primăverii, bloc C1 – zona Gării), Biosfarm 3 (pe Vasile Lupu 12), Terapia (pe Republicii 277, vizavi de spital) și Tonic-Life Farma (pe Bulevardul Republicii 176, la intrarea în Piața „Sfântul Ilie”).

Spitalul Huși caută director medical

Conducerea Spitalului Municipal “Dimitrie Castroian” din Huși a anunțat că organizează concurs pentru ocuparea postului de director medical. Termenul limită de depunere a dosarelor de înscriere este 29 iunie, ora 15. Selecția se va face pe 2 iulie, iar data afișării este 3 iulie. Data limită pentru depunerea contestațiilor este 4 iulie, iar cea a afișării rezultatelor contestațiilor este 5 iulie.

Concursurile serviciilor pentru situații de urgență

În Poligonul de pregătire al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Podul Înalt” al județului Vaslui s-a desfășurat etapa județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. Probele au fost: pista cu obstacole 100 m, ștafeta 4×100 m și dispozitivul de intervenție.

Înscrieri în învățământul profesional

Înscrierea pentru clasele de învățământ profesional din anul școlar 2018-2019 a început pe 15 iunie. Mâine vor fi publicate listele cu elevii înscriși, iar joi și vineri vor fi susținute probele eliminatorii.