“Agro” Huși a stabilit calendarul corigențelor

Elevii din clasele terminale de liceu vor susține testele în perioada 23-24 iulie, iar cei cu situația neîncheiată, în intervalul 18-22 iunie.

Conducerea Colegiului Agricol “Dimitrie Cantemir” din Huși a stabilit calendarul examenelor de corigențe. Astfel, elevii din clasele terminale de liceu vor susține testele în perioada 23-24 iulie, în timp ce elevii cu situația neîncheiată, în perioada 18-22 iunie.

Mai exact, la clasa a XII-a, testele se vor susține pe 23 iulie, după cum urmează: matematică – ora 9, chimie – ora 11, română – ora 13.

“Elevii din clasele terminale de liceu care au susținut și promovat examenul de corigență se pot înscrie pentru examenul de bacalaureat, sesiunea august-septembrie, în data de 27 iulie. De asemenea, elevii din clasele terminale de liceu care au promovat examenele de corigență în sesiunea 23-24 iulie se pot înscrie la examenul de certificare a competențelor profesionale, sesiunea septembrie, în perioada 27-31 august”, anunță reprezentanții unității de învățământ.

În ceea ce-i privește pe elevii de clasa a XII-a cu situații neîncheiate, conducerea vine cu o serie de precizări: “Se va organiza o sesiune specială, aprobată de Consiliul de Administrație, în perioada 18-22 iunie, după cum urmează: 18 iunie – definitivarea situației pentru obiectul limba și literatura română – ora 9; 19 iunie – definitivarea situației pentru obiectul biologie – ora 9; 20 iunie – definitivarea situației pentru obiectul M5 – ora 9; 21 iunie – definitivarea situației pentru obiectul M6 – ora 9”, subliniază reprezentanții liceului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × 2 =