Start la recoltare!

Vasluiul este unul dintre județele în care s-a dat deja startul campaniei de recoltat la orz, iar specialiștii Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) susțin că lucrările sunt în grafic. Până în prezent, au fost recoltate aproape 400 de hectare din totalul de 3.840, iar producția medie este de 3.500 de kg/ha. Va urma recoltatul la orzoaică, secară, grâu șamd.

Din evaluările solicitate de la producătorilor agricoli reiese că producțiile medii la hectar vor fi de 2.363 de kg/ha la grâu, 3.840 de kg/ha la orz, 1.474 de kg/ha la rapiță.

“Reprezentanții DAJ Vaslui sunt și în plină campanie de culegere a informațiilor de la nivelul producătorilor agricoli, potrivit protocolului încheiat între Institutul Național de Statistică și Ministerul Agriculturii, în vederea întocmirii raportului privind suprafața productivă de primăvară. Pe 22 iunie vom comunica Ministerului Agriculturii situația completă cu privire la suprafețele însămânțate în această primăvară, suprafețele cultivate în terenuri amenajate cu irigații, suprafațele afectate de factori naturali de risc etc.”, a declarat Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

seventeen − one =