Răsfoind presa de altădată (64): Lumina venea de la Răsărit

Brejnev și Honecker sărutându-se franțuzește, cu limba

Seria vizitelor „de lucru” ale noului secretar general al Partidului Comunist Român efectuate la dreapta Marelui Frate de la Răsărit, pe atunci, Leonid Brejnev, omul care, la un banchet stropit cu multă votky, și-a confundat șireturile de la bocanci cu spaghetele, înghițindu-le până a borât capetele din plastic în farfuria vecinului de masă.

După cum am punctat de nenumărate ori în aceste scurtissime materiale retrospective, oricărui podeț confecționat chiar și din doage de butoi i se făcea o largă propagandă, fiind prezentat ca o mare realizare „a partidului muncitorilor și țăranilor muncitori”.

Totuși, unele realizări ale „epocii de aur”, pavată cu cărămizi din diamante și alte pietre, nu pot fi minimalizate sau, pur și simplu, trecute cu vederea deoarece valoarea istorică a acestor rânduri ar deveni derizorie și ar echivala, poate, cu un partizanat politic contemporan, ceea ce nu este cazul în privința mea.

Toată lumea, cu becuri electrice!

Ce bucurie va fi fost pe nea Vasile sau pe moș Ion atunci când trebuiau să se ducă în beci după o ulcea cu vin și nu mai cărau cu ei și paharul cu lumânarea aprinsă înfiptă în nisip sau lampionul cu gaz, fitil și sticlă de lambă de „x” focuri, totul rezumându-se la apăsarea butonului comutatorului electric!

Ziaristul A. Nestor, de la „Flacăra Iașului”, se deplasase în raionul Huși pentru a participa la festivitatea de aprindere a becurilor în ultimul sat electrificat de pe aici, Bobeștii – Stroieștilor. Plastica introducere a meritat toți cei 25 de bănuți, atât cât costa un exemplar din acest cotidian: „Ziua, în amiaza mare, în centrul satului Bobești, comuna Stroiești, raionul Huși, becuri mari de cîte 300 W erau aprinse. S-ar fi putut vorbi de risipă dacă în ziua aceea de luni, 5 iunie a.c., becurile cu pricina nu s-ar fi aprins pentru prima oară”.

Chivu Stoica (1908-1975)

Explicații mai amănunțite îi dăduse ziaristului tov Andrei Dănuț, „președintele Comitetului executiv al Sfatului popular al comunei Crețești”. Printre alte statistici interesante, am găsit și că „satul Bobești este cel de-al 108-lea sat electrificat din raionul Huși și al 483-lea din toată regiunea Iași”.

Ceaușescu moscovitul

Seria vizitelor „de lucru” ale noului secretar general al Partidului Comunist Român efectuate la dreapta Marelui Frate de la Răsărit, pe atunci, Leonid Brejnev, omul care, la un banchet stropit cu multă votky, și-a confundat șireturile de la bocanci cu spaghetele, înghițindu-le până a borât capetele din plastic în farfuria vecinului de masă. Nea Nicu a fost însoțit la Moscova de propunătorul său la înalta funcție de loază-șefă, Ion Gheorghe Maurer.

După obiceiul de atunci, la aeroportul din Băneasa se prezentaseră la reglementara pupincurizare următorii tovi, unși din timp cu cremă pe la bot ca să nu-i zgârie piticului anusul: Chivu Stoica, cu faimoasa-i chelie cremuită proaspăt cu vaselină pentru gay; Gheorghe Apostol, idem; Alexandru Bîrlădeanu, care, după alegerile din 20 mai 1990, avea să devină din cale afară de democrat; Alexandru Drăghici, de profesie criminal și bumbăcitor de dosuri opozante pecereului; Paul Niculescu – Mizil, bunicul devastatoarei (sexual) muieri Oana, cea care l-a lăsat pe rromul Marean Vanghelie fără jumătatea hărăzită de popimea din Ferentari; Emil Bodnăraș, alogenul parșiv care a trădat Armata exact când i-a venit bine; Ilie Verdeț, fostul prim-ministru din timpul mișcărilor revendicative ale minerilor din Valea Jiului, închis de aceștia într-un puturos closet din fundul pământului. De față la plecarea babacului a fost și kaghebistul I.A. Iliuhin, „însărcinatul cu afaceri ad-interim al URSS”.

Șefii comuniști din Estul Europei se întâlneau la Maskva ca să sugă vlăguita țâță a papașei Brejnev cu ocaziunea evenimentelor din Orientul Apropiat. Aceiași profesioniști într-ale pupincurizării bo$$ului i-au întâmpinat o zi mai târziu pe Ceaușescu și Maurer la Băneasa.

Otilia Cazimir versus noi secții de prestări servicii

După o fezandare mai mare de trei zile, contrară ritului creștin-ortodox, sicriul defunctei poete a luat drumul cimitirului, în fine. Ultimul cuvânt la capul moartei l-a avut Horia Zilieru, un versificator roșu precum sfecla ce-i ținea loc de căpățână.

Pe de altă parte, corespondentul Vlad Armeanu, ce-și avea locul de muncă în acele timpuri la Cooperativa de Consum, amintea cititorilor că în raionul Vaslui se deschiseseră „noi secții de prestări servicii”, precum „croitorii bărbătești în comunele Costești și Corni-Albești”, dar și „o secție de confecții pentru femei și un atelier foto”, tot la Corni. Cu maximă precizie, nu mai există de mult timp așa ceva prin satele noastre!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 − two =