Gimnastele CSS Bârlad, premiate și în sală, și în clasă

Chiar dacă își petrec mai mult timp în sala de antrenament și la competiții decât la școală, toate gimnastele legitimate la Clubul Sportiv Școlar Bârlad au obținut premii la învățătură.

 Părinții și antrenorii micuțelor gimnaste din cadrul Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bârlad au toate motivele să fie mândri. Faptul că sportivele își dedică cea mai mare parte a timpului antrenamentelor și participării la competiții nu le-a făcut să uite că, totuși, educația contează foarte mult pentru viitorul lor. Așa se face că, la finele săptămânii trecute, când a avut loc festivitatea de premiere pentru anul școlar 2017-2018, cele 11 gimnaste cu vârste cuprinse între 9-11 ani au fost recompensate pentru rezultatele la învățătură.

Șapte dintre ele sunt bursiere în cadrul proiectului național „Țară, țară, vrem campioane!”, finanțat de Petrom și sprijinit de mari campioane ale țării (Nadia Comăneci, Lavinia Miloșovici, Simona Amânar, Gina Gogean, Sandra Izbașa și bârlădeanca Andreea Răducan). Toate învață la Școala Gimnazială „Manolache Costache Epureanu”. Ca urmare, Amalia Puflea (clasa a V-a), Anastasia Balaur (clasa a III-a), Ioana Balan (clasa a III-a) și Ilinca Balan (clasa a III-a) au fost răsplătite cu premii de excelență, iar Roberta Furcoi (clasa a IV-a), Bianca Balan (clasa a IV-a) și Beatrice Irimescu (clasa a II-a) au obținut premii de merit.

Și celelalte patru gimnaste legitimate la CSS Bârlad au intrat în vacanță cu premii. Este vorba despre Andra Donose (clasa a II-a), Ștefania Coșeru (clasa a II-a), Amalia Balan (clasa a II-a) și Bianca Iacob (clasa a VI-a), care învață tot la Școala Gimnazială „Manolache Costache Epureanu” Bârlad.

Gimnastele sunt antrenate de profesorii Ana Maria Iordache, Liviu Iordache și Sebastian Panaite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

18 − eleven =