Micuțele gimnaste din Bârlad, trei medalii la Cupa Petrom

„Întotdeauna e loc și de mai bine, însă, în principiu, a fost OK. Cel puțin fetițele de nouă ani și-au făcut treaba în concurs, ba chiar mult peste nivelul lor de vârstă. Cele de zece ani au ratat foarte mult, așa că se putea și mai bine. Dar ăsta e concursul, așa se capătă experiență”, declară prof. Ana Maria Iordache, șefa secției Gimnastică din cadrul CSS Bârlad.

Gimnastele din Bârlad care au participat, marți, 19 iunie, la a IV-a ediție a Cupei Petrom, adresată bursierelor proiectului „Țară, țară, vrem campioane!” și desfășurată în Complexul Olimpic „Sydney 2000” din Izvorani, județul Ilfov, au cucerit trei medalii la finalele pe aparate. Concursul s-a desfășurat pe trei categorii de vârstă, respectiv 9-10 ani, 11 ani și 12-13 ani. CSS Bârlad a înscris cinci sportive: Andra Donose, Ilinca Balan, Anastasia Balaur și Beatrice Irimescu (9-10 ani) și Roberta Furcoi (11 ani).

În finala de la paralele, Beatrice Irimescu a reușit să obțină prima notă din concurs, cucerind medalia de aur, în timp ce la sol s-a remarcat Roberta Furcoi, care a obținut medalia de bronz. Tot pe a treia treaptă a podiumului a urcat și Andra Donose, însă în finala de la paralele. Chiar dacă nu a câștigat o medalie, Ilinca Balan, care a concurat în finala de la sol, a fost foarte aproape, reușind să se claseze pe locul șase.

„Întotdeauna e loc și de mai bine, însă, în principiu, a fost OK. Cel puțin fetițele de nouă ani și-au făcut treaba în concurs, ba chiar mult peste nivelul lor de vârstă. Cele de zece ani au ratat foarte mult, așa că se putea și mai bine. Dar ăsta e concursul, așa se capătă experiență”, ne-a declarat prof. Ana Maria Iordache, șefa secției Gimnastică din cadrul CSS Bârlad.

Medaliile și premiile au fost acordate de fostele mari campioane Andreea Răducan, președintele Federației Române de Gimnastică, Larisa Iordache, Gina Gogean, Corina Ungureanu și Dana Sofronie.

Cele cinci gimnaste din cadrul CSS Bârlad sunt antrenate de profesorii Ana Maria și Liviu Iordache și Sebastian Panaite. La nivelul Bârladului, șapte gimnaste beneficiază de burse lunare de 600 de lei în cadrul proiectului inițiat în 2014 de Petrom.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × 1 =