Arhiva Redactorului: Adriana Șușnea

Sezonul virozelor și al pneumoniilor și-a făcut de cap: Peste 30.000 de vasluieni bolnavi!

De la începutul sezonului rece 2017-2018, 30.907 copii, adulți și vârstnici din județ au fost diagnosticați cu viroze respiratorii, pneumonii și gripă. Din păcate, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a confirmat decesul a doi pacienți cu gripă.

Asta-i bună!: Licitația pentru „centura” Bârladului, contestată pe ultima sută de metri

În timp ce toată suflarea Bârladului aștepta ca, în aceste zile, adică la opt luni și jumătate de la declanșarea procedurii de licitație, să afle numele firmelor care vor proiecta și executa varianta de ocolire, s-a înregistrat o nouă contestație.

Astroclubul București, „în vizită” la Observatorul Astronomic Bârlad

Sâmbătă, bârlădenii pasionați de corpurile cerești și fenomenele astronomice vor avea parte de o surpriză plăcută. În cadrul uneia dintre activitățile organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Astronomiei, la Observatorul Astronomic de la Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad va vorbi un invitat de seamă. Este vorba despre Daniel Berteșteanu, de la Astroclubul București, care va susține o prezentare programată de la ora 18.30, la sediul din strada Republicii nr. 235.

Duble campioane naționale

Cele patru fete de aur, de la stânga la dreapta: Roxana, Beatrice, Viviana și Cristina

Cele două canotoare din Bârlad și Pogana care au concurat împreună cu colegele de ambarcațiune la Campionatul Național de Fond, desfășurat în aceste zile la Timișoara, au cucerit titlul național la ambele probe.

„Autoportretul” maestrului Guguianu, scos la licitație

Galeriile Artmark vor organiza, pe 26 aprilie, în incinta Palatului Cesianu-Racoviță din București, „Licitația de Artă Postbelică și Contemporană”. Printre cele 149 de opere scoase la vânzare, se numără tablouri realizate de Ion Țuculescu, Andrei Cădere, Corneliu Baba, Nicolae Maniu, precum și sculpturi ale unor artiști de talie internațională, cum e cazul lui Ion Irimescu și al bârlădeanului Marcel Guguianu.

Codreniștii, „în vizorul” marinarilor militari

Astăzi, Forțele Navale Române vor “descinde” la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, unde vor căuta candidați pentru înscrierea la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța.

Vlăduț Hurduc, la „Rise of Scorpions” Iași

Se anunță un weekend de foc pentru Vlăduț Hurduc, luptător de K1 la Clubul Sportiv „Scorpions” Bârlad, care îl va înfrunta în ring pe suceveanul Nicolai Buceac. „Duelul” va avea loc în cadrul competiției „Colosseum Tournament – Rise of Scorpions”, de la Iași. 

Pasionații de ciclism, invitați să dea o tură prin județ

Cei care iubesc să facă sport în aer liber, în special să pedaleze, sunt invitați să participe la evenimentul sportiv intitulat „Alfa Gran Fondo Hilly April Treat”. Este vorba despre o competiție adresată cicliștilor amatori din județ, indiferent de vârstă și experiență, organizată de Alfa Club Ciclism Bârlad nu atât pentru a stabili o ierarhizare a participanților, cât mai ales pentru a promova sportul, în special ciclismul.

Noul cartier al Bârladului își urmează cursul: „Alexandru cel Bun”, pe cale să se materializeze

Cum Ministerul Agriculturii a dat aviz favorabil solicitării de schimbare a categoriei de folosință, suprafața de 12 hectare de deasupra Cimitirului „Eternitatea” din Bârlad se va materializa în cartierul „Alexandru cel Bun”. Cele 204 locuri de casă vor fi atribuite numai tinerilor care îndeplinesc condițiile cerute de lege și pe cele stabilite la nivelul municipalității. Cele mai multe șanse le vor avea cei căsătoriți, care au copii minori în întreținere (cu cât mai mulți, cu atât mai bine!), au studii superioare, salarii mai mari decât brutul mediu pe economie și sunt deja chiriași la stat.

Bârlădenii de pe 51 de străzi din cartierele Munteni și Podeni, fără gaz

Astăzi, în intervalul orar 9-14, alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă pe 51 de străzi și fundături din Bârlad. Motivul: echipele Delgaz Grid (fosta E.ON Gaz Distribuție) vor efectua o serie de lucrări la sistemul de distribuție și, pentru a preveni eventualele probleme de scurgeri de gaze sau chiar izbucnirea unor incendii, se va sista furnizarea gazelor naturale.

Când încep lucrările la blocurile ANL din Bârlad?

Pe 16 aprilie, primarul Bârladului, Dumitru Boroș, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a fost atins și subiectul locuințelor ANL ce urmează să fie construite la ieșirea din oraș, în Bariera Puiești. Potrivit edilului șef, se așteaptă ca din zi în zi să înceapă lucrările, cu atât mai mult cu cât, la finele lunii martie, a semnat autorizația de construire.

Roxana și Beatrice luptă pentru aurul național!

Beatrice Parfenie și Roxana Parașcanu

Campioane europene și vicecampioane mondiale, tinerele canotoare Roxana Parașcanu și Beatrice Parfenie, din Pogana, respectiv Bârlad, vor face echipă în probele de 4 rame și 8^1 la Campionatul Național de Fond, care se desfășoară în aceste zile la Timișoara.