Arhiva Redactorului: Paul Zahariuc

Răsfoind presa de altădată (63): La piață, ca la bâlci!

Asamblatoarea Tomai Pavlos, de la Fabrica de rulmenți din Bârlad (1967)

O situație asemănătoare găsise în periplul său „și la centrele de distribuire a cărnii nr. 25 și 44 ale organizației comerciale locale «Alimentara» (responsabili Mihai Damian și Vasile Gheorghiță)”. Nașpa „la unitatea nr 21 a AGEVACOOP”, unde „în locul gestionarei Tasia Moraru servea soțul său, care nu are nimic de-a face cu gestiunea”. Pe deasupra, omu’ ăsta „avea și o ținută necorespunzătoare și încasa cu suprapreț”, șfichiuise ziaristul.

Răsfoind presa de altădată (62): Marea Adunare Națională, “mama” Parlamentului României de azi!

Otilia Cazimir (1894-1967)

Această adunătură avea în componență câteva sute de papagali care reacționau la unison, atunci când li se comanda votul asupra vreunei legi. Masa amorfă de manevră a PCR era formată din președinți de CAP în exercițiu (în covârșitoare majoritate, doar cu patru clase primare absolvite), țărani, muncitori și, foarte rar, „colorată” cu intelectuali care-și vânduseră sufletele Satanei roșii.

Răsfoind presa de altădată (61): Apartamente pentru clasa muncitoare

Cursa Huși-Iași (anii 1935-1940)

De foarte mare interes va fi fost secțiunea dedicată prețurilor și sunt convins că multe familii începuseră să-și facă planuri financiare și multe calcule. Noroc că în acei ani nu era absolut deloc o problemă să ai un loc de muncă stabil. La Bârlad, prețurile variau între 65.000 de lei (două camere în cartierul „Emil Gîrleanu”) și 80.000 de lei (trei camere, în același cartier). Blocurile puse la dispoziția celor amatori erau D1 și B5. La Vaslui, fuseseră propuse apartamente pentru vânzare în blocul A1 din cartierul Donici-Călugăreni.

Străzile Vasluiului (4): Bătaie de joc

Pe strada „Mihai Kogălniceanu”, lângă fostul Club al Tineretului, acum înțesat de crâșme și firme din afara sferei tineretului studios, vizavi de clădirea-anexă nouă a liceului ce poartă numele ilustrului personaj istoric, se află un obelisc dedicat vasluienilor care și-au dat viața în Cel De-al Doilea Război Mondial, dar numai pe relația Vest, așa cum ne-au diktat rușii prin Convenția de Armistițiu semnată la Moscova la data de 12 septembrie 1944. De uriașa rușine a nerecunoașterii sacrificiului vasluienilor în Marele Război de Eliberare a Basarabiei și Bucovinei de Nord de sub jugul criminal sovietic se fac vinovați absolut toți oficialii primăriei, începând cu „interimarul” Apostu și terminând cu actualul edil-șef.

Răsfoind presa de altădată (60): Ca la nebuni!

Croitorul Mircea Antonescu, de la Fabrica de confecții Bârlad (1967)

Nistor i-a mai dezvăluit ziaristului o boacănă: „- În satul Dragalina, în centrul comunei, sînt: gară, SMT, GAS, spital, oficiu PTTR, magazin universal, cămin cultural, circumscripție sanitară, restaurant, moară…”. „- Ei, și, răspunse jurnalistul, e foarte bine pentru că înseamnă că cetățenii din Dragalina le au pe toate la îndemînă”. Iorgu Nistor dixit: „- Păi, să vezi că nu-i bine… Gara, GAS și oficiul PTTR se numesc Tutova; SMT, spitalul, circumscripția sanitară se numesc… Crivești! Cît despre școală, cămin cultural, cooperativa agricolă de producție se spune că sînt din Dragalina”. Oare așa fi-va și astăzi?!?

Răsfoind presa de altădată (59): Două “făbrici” vasluiene

Pregătiri pentru recoltat păioasele la SMT Negrești (1967)

Dacă Fabrica de confecții a fost dată în folosință în aprilie 1967, la cea de mobilă lucrările de finisare și de montare a utilajelor trenaseră nepermis. Uneori, ziariștii ieșeni descindeau pe acest șantier, ultima dată în ziua de 8 iunie 1967. Atunci, I. Banu scrisese ceva mai de bine despre importanta unitate, intitulându-și materialul „Pe șantierele din orașul Vaslui. Lucrări în avans la Fabrica de mobilă”. Lăudăros din fire, ziaristul ieșean credea că lucrurile s-au îndreptat numai și numai datorită intervenției sale anterioare, în care criticase aspru stadiul lucrărilor.

Răsfoind presa de altădată (58): Creșterea păsărilor… Dodo

Călin Nistor, rectificator la Întreprinderea de Rulmenți Bârlad (1967)

Slavic a apelat la informațiile furnizate de diriguitorii agriculturii raionului Negrești, în acest caz fiind vorba despre tov Vasile Mihăilă, vicepreședinte al numitului for conducător. Acesta, uns cu toate uleiurile parfumate ale demagogiei de partid și de stat, a apelat la sursele lui, ăstfeliu grăind: „În toamna anului trecut, împreună cu alți tovarăși, am elaborat un plan potrivit căruia, în 1967, cooperativele agricole de producție să crească 33.250 de păsări”. Cum am mai spus-o de atâtea ori în aceste articolașe retrospective, numitul tov s-a spălat pe mâini precum Pilat din Pont, aruncând mortăciunile nerealizărilor în curțile altora: „Astă iarnă, însă, cînd au fost aprobate planurile de producție ale unităților pe anul în curs, eu eram pe teren, iar tovarășii de la Uniune și de la Consiliu au scăpat din vedere problema păsărilor. Eroarea a fost depistată abia prin februarie-martie”.

Răsfoind presa de altădată (57): Vizită în extremul orient

Pionierii anului 1967

În ziua de 7 iunie, ateriza pe un aeroport din Tokio avionul care-l aducea într-o vizită oficială pe merituosul nostru ministru de externe, Corneliu Mănescu (1916-2000). De altfel, ăst român, servant al lui Ceaușescu, la urma urmei, dar și al țării, a fost primul comunist ales președinte al Organizației Națiunilor Unite și al doilea român, după marele Titulescu, pe această înaltă funcție.

Răsfoind presa de altădată (56): Farmazonul din Oșești

Fațada noii Fabrici de confecții din Vaslui (1967)

„Singura minune pe care a reușit s-o facă a fost aceea că a convins oameni în toată firea să-l creadă și să-i dea bani pentru farmecele lui”, scrisese mirat foarte corespondentul, care a mers mai departe, publicând și numele câtorva naivi: „Neculai Mardare, Profira Aipătoaie, Neculai Cincilescu, Luca Necula, Dumitru Hamăn (căruia i-a pretins suma de 2.000 de lei, dar s-au împăcat pentru doi purcei și doi litri de țuică!) și alții”.

Străzile Vasluiului (3): Record național

Strada „Victor Ion Popa”, numită și „23 August”

Strada vasluiană cu cele mai multe nume din toată istoria orașului este cea care astăzi se cheamă „Mareșal Constantin Prezan”. Prima dată, s-a numit „Principele Ferdinand”, iar după ce această uriașă personalitate a ajuns rege, artera rutieră a devenit „Regele Ferdinand I-ul”. După instaurarea puterii bolșevice, strada a primit numele „Mareșal Rodion Malinovski”, numai și numai cu scopul pupincurizării acestui adevărat ticălos. Spre sfârșitul anilor ’60 ai secolului trecut, discret, numele i-a fost iarăși schimbat, în „Bulevardul „Primăverii”, pentru ca, după 1992, să capete actuala onomastică.

Răsfoind presa de altădată (55): Patimi de cinefil

Recoltarea orzului pentru siloz la GAS Moara Grecilor (1967)

La unicul cinematograf din Vaslui, fostul „IC Frimu”, redenumit „Vasluiul”, mare dandana, oameni buni! „Activistul cultural” George Stoian (mai târziu, redactor la cotidianul „Vremea nouă”) și-a încercat măiastra-i pană într-un articol de numai nouă rânduri și două cuvinte, numit „Filme ciuntite”. Dotat și cu oleacă de umor, omul a scris următoarele: „La cinematograful din Vaslui se proiectează, uneori, filme din care lipsesc zeci de metri de peliculă. Se spune – aruncă pastila don George – că aceasta constituie un «nou procedeu» pentru a ajuta spectatorii să ajungă mai repede la deznodământul acțiunii filmului”. Ultima dată când am avut ocazia să discut cu acest distins domn, George Stoian, a fost în anul 2012, la una dintre edițiile Festivalului „Constantin Tănase”.

Răsfoind presa de altădată (54): Ceaușescu – Carrillo!

Magazinul universal sătesc din Arsura – Huși (1967)

Ca de obicei, (aproape) cizmarul nostru a pus-o și de-o petrecere, că așa era mișto între camarazi de luptă proletară. La „masa tovărășească”, surprise-surprise, a participat și „cămăradul” Roman (că era între neamuri, ce să mai!), alături de alte opt lepădături comuniste de rang înalt de pe la noi.